Obține ACUM sprijinul de care ai nevoie în LinkedIn și accelerează-ți SUCCESUL în afaceri!
Profilul tău
de LinkedIn este una din cele mai importante resurse pe care le ai.
În 2018 am avut primul meu impact major în LinkedIn, iar de atunci am început să creez conținut viral și resurse pentru antreprenori, consultanți și companii. Cu această experiență valoroasă, am lansat propria agentie specializată în strategii inovative de promovare și marketing pe LinkedIn.
Am postări cu peste 100.000 de vizualizări și peste 1.000 de interacțiuni, în LinkedIn.
Dacă obiectivul tău este să dublezi vânzările, să îți dezvolți afacerea sau cariera ori să ai o rețea de conexiuni adecvate și profesioniste, totul începe de la un cont de LinkedIn setat și optimizat corect!
Sunt povești de succes sau gânduri transmise după unul din training-urile pe care le-am susținut!
General Manager
"Recunosc că din partea de promovare, tot ce am făcut pe social media, colaborarea cu tine pe LinkedIn ne-a adus cele mai multe leaduri semi încălzite, adică oameni care deja au trecut printr-un filtru și care spuneau: "vreau să aflu mai multe detalii."
A fost o abordare foarte bună, mulțumesc!"
Partner & Program Manager at BUSINESS MENTORS
“Cu ajutorul lui Mihai
am înțeles de fapt puterea pe care o are această rețea în a mă ajuta să îmi
aduc clienți. Așa cum spuneai și tu, putem face bani și în timp ce dormim, dacă
folosim corect LinkedIn.”
Co-Founder & COO at DAR Media Agency
"Dacă vrei să-ți dezvolți abilitățile de marketing pe LinkedIn și să ai cât mai multe beneficii de business și personale din această platformă ți-l recomand cu încredere pe Mihai Mihalcea!"
Mihai knowledge of LinkedIn and his expertise was a bigadvantage to our Group. Without a doubt, I confidently recommend Mihai , I know that his assistance will be a huge addition to your organization.
Operational Executive Moldova , Belgian Luxembourg Romanian Moldovan Chamber of Commerce
Am avut nevoie de ajutor pentru a învăța cum să folosesc LinkedIn și am apelat la Mihai. Mihai s-a dovedit a fi un profesionist și un foarte bun comunicator, care explică cu răbdare fiecare noua informație și o face ușor de înțeles și de aplicat.
Founder & Owner of theSourcingPoint
Am avut parte de un training bine structurat și profesionist. Am toată încrederea că datorită lui Mihai ne vom folosi mai mult de acest instrument în cadrul companiei. Recomand oricui are nevoie de o introducere în lumea LinkedIn-ului și asumarea acestuia ca și instrument de business să apeleze la Mihai cu toată încrederea.
General Manager at Termene.ro
Zeci de resurse!
Pentru o perioadă scurtă de timp ofer acces gratuit la aceste resurse!
În ziua de azi e important ceea ce știi dar e la fel de important pe cine cunoști și cu cine poți comunica rapid!